Un student din Cluj-Napoca a fost selectat în finala Sony World Photography Awards Student Focus 2014

StudentTânărul, student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, intră în competiție pentru un premiu ce constă în echipament fotografic Sony în valoare de 35.000 de euro pentru universitatea la care studiază.

“Student Focus” este unul dintre cele mai mari programe internaționale de fotografie dedicate studenților. În acest program sunt implicate 230 de instituții educaționale din lumea întreagă iar scopul acestuia este de a sprijini și inspira generațiile viitoare de fotografi.

Sebastian Văcăriuc, student în anul al doilea, urmează cursuri de fotografie, este din Botoșani și are 23 de ani. El și-a asigurat locul între cei 10 finaliști din lumea întreagă cu imaginea denumită “Bătrân pe un câmp unde se sfârșește orașul”. Imaginea a fost realizată ca urmare a unei cerințe ce vizează subiectul “Știrile de mâine”, într-o singură imagine.

“Fotografia a fost realizată în octombrie 2013, pe un câmp de la marginea orașului Cluj-Napoca. După câteva minute, l-am zărit pe acest bătrân și am vrut să surprind contrastul dintre el și ambientul sălbatic, mărginit în zare de blocurile din oraș. Ca de obicei, am văzut o conexiune între elementele componente ale imaginii iar scopul meu era să o surprind”, spune Sebastian Văcăriuc despre fotografia sa.

În calitate de finalist, Văcăriuc a câștigat o cameră foto full frame Sony, pe care va trebui să o folosească acum pentru a rezolva a doua cerință a competiției: o serie de fotografii cu numele “Autoportrete”. O singură serie va fi aleasă câștigătoare de juriul concursului.

Toți finaliștii beneficiază, de asemenea, de o călătorie în Londra, alături de profesorii lor, pentru a participa la gala de premiere Sony World Photography Awards 2014, ce are loc pe 30 aprilie.

La ceremonie va fi premiat Fotograful anului 2014 la Student Focus, ce va primi echipament fotografic Sony în valoare de 35.000 de euro, pentru universitatea la care urmează cursuri.

În plus, fiecare finalist își va putea vedea seria de “Autoportrete” expusă în Londra, la Somerset House, ca parte din expoziția Sony World Photography Awards 2014, în perioada 1-18 mai, iar imaginile lor vor fi publicate în albumul anual Sony World Photography Awards.

sursa:agerpres   sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *