Identitatea romaneasca din regiunea Timocului subiect de dialog la Bor

Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Asociaţia Ariadnae Filum pentru cultură a Româno-Vlahilor din Bor-Serbia au organizat simpozionul cu tema “Moştenire din bătrâni”. Simpozionul a avut loc în Sala de conferinţe a hotelului ALBO din localitatea Bor, Serbia şi a fost organizat în cadrul proiectului de cooperare transfrontalieră “Identitate, cultură comună şi tradiţii în zona de frontieră româno-sîrbă”.

In cadrul simpozionului, au fost susţinute comunicări privind elemente de identitate natională, culturală, de limbă şi tradiţii comune regăsite la românii de pe ambele maluri ale Dunării. Aceste elemente s-au regăsit şi în filmul „Moştenire din bătrâni” realizat în cadrul proiectului şi urmărit cu emoţie de toţi ce prezenţi.

Prima seară a manifestărilor s-a încheiat cu spectacolul „Folclor tadiţional din Mehedinţi şi Valea Timocului” la care au participat ansambluri folclorice şi solişti vocal-instrumentali din Serbia şi România.
Sâmbătă, 19 mai a fost lansat albumul de fotografie „Moştenirea culturală” şi cartea „Identitate, cultură şi tradiţii comune în spaţiul transfrontalier” ce cuprinde toate comuncarile susţinute atât la simpozionul organizat la Drobeta Turnu-Severin în urmă cu câteva săptămâni, cât şi la Bor.

Această manifestare culturală cu caracter transfrontalier urmăreşte să pună în valoare moştenirea culturală populară a locuitorilor din zona Mehedinţiului şi din Valea Timocului, printre participanţi numărându-se istorici, cercetători, etnologi, folclorişti şi ziarişti din România şi Serbia .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *