Angela Georghiu a fost primita cu ovatii la Opera de stat din Viena!

angela_gheorghiu_93831100Premiera absolută a Operei de Stat din Viena – “Adriana Lecouvreur” – cu Angela Gheorghiu în rol titular a fost primită cu ovații ale publicului, iar presa de specialitate a calificat spectacolul drept suav, rafinat și, în concluzie, cadrul perfect pentru o divă absolută.

Spectacolul în care a strălucit soprana este, de altfel, montat pentru prima dată pe scena operei austriece.

Românii o pot urmări pe Angela Gheorghiu în acest spectacol, pe 23 februarie, pe site-ul transmisiilor live creat de Opera de Stat din Viena, începând cu ora 18,30.

“Angela Gheorghiu ne demonstrează în opera ‘Adriana Lecouvreur’ că posedă o voce impunătoare, care câștigă volum și intensitate în registrul acut (…) Gheorghiu reușește să convingă în momentele esențiale ca o interpretă a liniilor lirice, al cărei legato dovedește o mare sensibilitate muzicală. Și cu acest rol se identifică bine, devenind o tânără care nu deosebește întotdeauna între viață și scenă”, scrie cotidianul Der Standard.

Și Kurier a remarcat prestația sopranei române: “Angela Gheorghiu a interpretat rolul intens, a înzestrat-o pe Adriana cu acute din cele mai frumoase, cu lirisme suave, precum și cu o doză de ‘divă’, ce se potrivește bine rolului. Impresionante mai ales sunt primul și ultimul tablou (scena morții)”.

Prima reprezentație a acestei opere a avut loc pe 16 februarie, la ora 17,00. Următoarele reprezentații ale operei vor avea loc pe 19 și 22 februarie, dar și pe 4, 8 și 12 martie.

Spectacolul din 22 februarie va fi transmis live pe site-ul Operei de Stat din Viena. Pentru România, transmisia se va realiza a doua zi, pe 23 februarie, de la ora 18,30. Pentru vizionare se va plăti o taxă de 14 euro, pe site-ul http://www.staatsoperlive.com/en/.

sursa:agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *